
Ce caracteristici trebuie să urmărești pentru a identifica o cafea de origine
O să îți povestesc un pic despre ce înseamnă cafeaua de origine
Cafeaua de origine este prin definiție sau așa zisa acceptare a unei cafele ca fiind de origine ar trebui să fie în esență un punct de calitate în plus. Prin origine ar trebui să înțelegi faptul că știm proveniența acelei cafele, sau, cum s-ar spune în termeni de specialitate, traceability. În momentul în care practic punem mâna pe o pungă de cafea, pe etichetă ar trebui să găsești informații despre proveniența sau zona geografică a acelei cafele. Nu este o informație obligatorie sau cerută de legislație, ci este o informație care trebuie să fie prezentă pe etichetă sau pe site-urile de unde îți comanzi cafeaua, în dreptul descrierii acelei cafele, care să te ajute să înțelegi mai bine de unde vine acea cafea, lucru care îi denotă calitatea.
De ce?
În momentul în care te duci la magazin, sau pe un site și cumperi o pungă de cafea, pe etichetă scrie doar “cafea arabica” sau, chiar mai mult, pe majoritatea etichetelor cafelelor din comerț scrie simplu “red espresso” sau “cafea de espresso”.
Foarte bine!
Însă, este o cafea care prin modul în care a fost selectată și prăjită este potrivită pentru prepararea espresso, dar, în rest, alte informații despre acea cafea nu mai găsești. Nu găsești data prăjirii, găsești în schimb informații despre componența acelei cafele, câte calorii are, câte glucide, câte lipide, acestea fiind informații mai mult sau mai puțin obligatorii dar nu și cele care fac acea cafea de origine.
Cu cât ai mai multe informații despre cafeaua respectivă, cu atât acel lucru o face mai calitativă
În majoritatea situațiilor, comercianții prezintă cafeaua de origine ca fiind strict țara din care provine – Peru, Columbia, Brazilia, Ethiopia, lucru care nu este greșit, este practic minimul necesar care poate fi trecut pe o etichetă în așa fel încât să se poată spune că acea cafea este de origine. Decât să te uiți pe etichetă și să vezi că este o cafea pentru espresso, poți afla și din ce a fost făcută cafeaua respectivă – este doar arabica, este robusta, este un mix între arabica și robusta, greu de spus. Mulți nu spun sau ascund această informație, pentru că unele cafele sunt mai calitative, altele sunt mai necalitative.
Ok... dar acea cafea de espresso de unde provine ea defapt sau ce cafele componente are?
Cu cât ai mai multe informații despre cafea, cu atât acel lucru este mai util pentru tine și este o dovadă de calitate: țara de unde provine, regiunea geografică de unde provine, poate chiar și ferma sau cooperativa și în acest fel poți merge pe Google și să vezi inclusiv poze cu fermierul care a făcut cafeaua respectivă, așa de transparentă ar trebui să fie treaba.
Comentarii