Câte cafele putem bea zilnic?

Câte cafele putem bea zilnic?

Medicii au atras atenția de ani de zile asupra beneficiilor cafelei. Atunci când ea este consumată în forma sa de bază, adică fără adaos de zahăr sau arome artificiale, aceasta poate reprezenta o bogată sursă de antioxidanți, crom și magneziu. De asemenea, cafeaua ne poate ajuta în reglarea indicelui glicemic și în reglarea secreției de insulină.

Cafeaua ne ajută atunci când sarcinile zilnice ne solicită foarte mult atenția, întrucât contribuie fundamental la o mai bună putere de concentrare.

Nici aspectul social, psihologic nu este de neglijat- de-a lungul istoriei cafeaua a fost și continuă să fie o licoare ce a adus împreună oameni din diverse culturi și având diferite condiții sociale, a contribuit la schimbul de idei și a construit în jurul său adevărate comunități, iar ulterior a dat naștere unei frumoase și prospere industrii.

Toate aceste beneficii nu trebuie trecute cu vederea. Chiar și așa, iubitorii de cafea se pot trezi puși în fața unei dileme. Când îți place atât de mult gustul cafelei, uneori poți pierde șirul numărului de shoturi de espresso consumate în ziua respectivă, mai ales dacă vorbim despre o cafea de specialitate cu un profil complex, cu note încântătoare de citrice, fructe sau nuci.

Dimineața, cafeaua este nelipsită, însă ce ne facem dacă pe parcursul zilei simțim nevoia de noi mici plăceri încărcate de cafeină- cafeaua din pauza de prânz, prilej de socializare cu colegii, cafeaua de după muncă, ce vine ca o recompensă pentru o zi grea, și uneori chiar și cafeaua consumată seara, atunci când știm că ne așteaptă o noapte albă pentru a termina un proiect important.

Astfel, este de interes să aflăm care este poziția oficială a experților și medicilor atunci când vine vorba de doza recomandată de cafeină sau de doza maximă de cafea pe care o putem consuma fără griji.

Un shot de espresso are în medie 212 mg de cafeină.

Cercetătorii consideră că nivelul de cafeină necesar pentru o sănătate optimă a inimii este în valoare de aproximativ patru shot-uri de espresso pe zi, deși concentrațiile de cafeină vor putea varia în funcție de persoana la care ne raportăm și caracteristicile sale- sex, vârstă, stare de sănătate și eventualele afecțiuni, greutate și înălțime.

Patru căni de cafea tare pe zi ar putea fi rețeta pentru o inimă sănătoasă, în special pentru adulții mai în vârstă.

Oamenii de știință au observat de ani de zile că persoanele care beau cafea par să fie mai puțin susceptibile de a muri din tot felul de cauze, inclusiv boli de inimă, accidente vasculare cerebrale sau diabet. Poate că cele mai bune dovezi de până acum pentru acest lucru provin din două studii de anvergură: unul dintre ele a inclus peste 400.000 de oameni din SUA și a fost realizat de către Institutul Național de Sănătate și altul a inclus de peste 500.000 de europeni. Ambele studii au constatat că băutorii obișnuiți de cafea au mai puține șanse să moară din orice cauză decât persoanele care nu savurează o doză zilnică din licoarea magică.

Cafeaua este, de asemenea, asociată cu o serie întreagă de alte beneficii pentru sănătate, inclusiv un risc mai scăzut de dezvoltare a bolii hepatice (ciroză), un risc mai mic de a dezvolta anumite tipuri de cancer, rate mai scăzute de demență și Alzheimer și un risc redus de depresie. Este, de asemenea, un aliat de nădejde pentru o inimă sănătoasă - persoanele care beau trei sau patru căni pe zi pot avea 19% mai puține șanse de a muri de boli cardiovasculare.

Cu toate acestea, ca orice lucru bun din viață, cafeaua trebuie consumată cu măsură.

Un consum peste doza zilnică recomandată de cafea poate duce la anumite complicații nedorite. Dintre efectele adverse, putem enumera o stare generalizată și accentuată de anxietate, persoanelor care suferă de această afecțiune- anxietate- nefiindu-le recomandat consumul excesiv de cafea. Alte efecte adverse includ tahicardia și o mai slabă calitate a somnului. O afecțiune medicală preexistentă pentru care consumul de cofeină este contraindicat este reprezentată de hipertensiune. Există unele studii care atestă de asemenea o corelație între accentuarea simptomelor de psoriazis, dermatită seboreică și alte afecțiuni dermatologice și consumul de cafea, astfel că persoanele care suferă de aceste afecțiuni sunt sfătuite să limiteze pe cât posibil consumul de cafea sau să apeleze la sfatul medicului curant.

Putem totuși să ne bucurăm de cafea în siguranță și lipsiți de griji dacă respectăm anumite sfaturi ușor de implementat în viața de zi cu zi.

În primul rând, este bine să reținem că nu se recomandă consumul de cafea la mai puțin de 6 ore înainte de ora noastră obișnuită de culcare. Numărul de șase ore reprezintă durata medie pentru ca efectele cafeinei asupra corpului să se diminueze și pentru ca noi să ne putem bucura de un somn liniștit.

Abțineți-vă să beți cafea imediat când vă treziți: pe măsură ce ne trezim, nivelurile noastre de cortizol sunt deja ridicate. Permite corpului tău să se trezească în mod natural și să primească aproximativ 20 de minute de lumină solară pe față înainte de prima ta ceașcă de cafea. De asemenea, bea cel puțin un pahar mare de apă când te trezești pentru a-ți hidrata corpul înainte de a bea cafea. După aceea, orice cană de cafea va veni ca un imbold bine meritat pentru ca trupul și mintea să poată da randament maxim în deplină armonie.

În al doilea rând, dacă știi că suferi de stări de anxietate sau că trăiești orice emoție la o intensitate crescută, încearcă să eviți consumul de cofeină.

În cazul bolilor cronice, este indicat să solicitați sfatul medicului pentru ca acesta să vă indice care ar fi cel mai potrivit comportament de urmat- dacă trebuie să limitați consumul de cafea sau dacă vă puteți bucura în continuare de această băutură, bineînțeles cu măsură.

Acum, că știm cum afectează cafeaua somnul și diversele afecțiuni de care am putea suferi, de ce poate afecta tulburările de somn și cât de multă cofeină este prea multă cofeină, iată veștile bune. Nu numai că ne putem bucura de cofeină și putem dormi bine, dar putem bea cafea într-un mod care să ne optimizeze starea de spirit și energia.

Astfel, cafeaua nu este incompatibilă cu un stil de viață sănătos, ba din contră- este un aliat de nădejde împotriva îmbătrânirii celulare prin efectul său antioxidant și ne poate ajuta să luptăm cu stresul oxidativ, prevenind totodată afecțiunile miocardice.

Comentarii

Lasa un comentariu